Înfrățire între localități în spiritul Anului European al Cetățenilor
În perioada 17-21 iulie 2014, Comuna Voșlăbeni derulează proiectul intitulat „Înfrățire între localități în spiritul Anului European al Cetățenilor” finanțat prin Programul Europa Pentru Cetățeni, Măsura 1 – „Înfrățire între localități”.
La eveniment participă 3 localități din 3 regiuni membrii UE, Comuna Auersthal din Austria, Comuna Kecskéd din
Ungaria și gazada evenimentului, Comuna Voșlăbeni, activitățile proiectului fiind dezvoltate în conceptul de implicare
activă a cetățenilor în discuțiile despre UE și a valorilor sale, esențiale din punct de vedere a identității europene
și în participarea activă a cetățenilor.
Comunele partenere consideră că la baza acestor relații de înfrățire și cooperare, conform înțelegerilor stau următoarele principii:
-cooperarea la nivelul întregii comunități prin instituții publice, instituții private, societăți civile, societăți economice, astfel
cuprinzând întreaga arie a celor trei comunități.
-cooperare la nivel interpersonal, materializându-se prin prietenii și relații directe între cetățeni.
În acest sens, localitățile Voșlăbeni, Kecskéd si Auersthal hotărăsc să desfășoare relații de colaborare în următoarele domenii: administrație publică locală, economie și turism, cultură, sport, învățământ, organizații neguvernamentale, religie și sănătate.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!