Istorie.

 Atestare documentara a comunei

Această aşezare este atestată documentar în primele decenii ale secolului al XVII-lea (1630) într-un document aflat la Arhivele Statului din Miercurea – Ciuc. Documentul se referă la un proces dintre locuitorii comunei Voşlobeni şi contele Lazar din comuna Lăzarea , proces generat de conflictul ce a avut loc în acel an, între cele două părţi, în legătură cu construirea unei mori pe valea Vederii Mari, ale cărei urme se văd şi astăzi. A doua menţiune documentară datează din acelaşi secol dar din anul 1677 şi se găseşte în „Erdey eghhaz tortelemi adatik” de Veszely Karoly („Date istorice bisericeşti din Transilvania, Cluj 1860 vol. I, pag. 135). În această lucrare se spune că Benedek Ianos, locuitor din Gheorgheni, avea o proprietate la marginea hotarului comunei Voşlobeni, proprietate ce a lăsat-o pe vecie parohiei romano-catolice din Gheorgheni. Din aceste documente reiese că în secolul al XVIII-lea existase o aşezare omenească la poalele dealului Cocoşelul, pe valea Vederii Mari şi aceasta era „Voşlobeni”, aşezare care de fapt e mult mai veche, dar nemenţionată în documentele vremii. Se presupune că aceasta se datoreşte faptului că fiind o aşezare de ţărani aserviţi – iobagi – care nu au jucat nici un rol politic, n-a atras atenţia autorităţilor şi a consemnărilor timpului. Acest lucru probabil a înlesnit păstrarea elementului românesc al comunei.

Provenienţa populaţiei şi denumirea comunei

În legătură cu provenienţa populaţiei acestei vechi aşezări există mai multe păreri. Una dintre ele susţine provenienţa autohtonă a locuitorilor şi continuitatea lor pe aceste meleaguri. Documente scrise care să confirme sau să infirme aceste păreri nu există sau sunt puţin concludente. La fel ca peste tot în Giurgeu, şi la Voşlobeni se apreciază că au existat aşezări vechi, o populaţie românească ce trăia neorganizat în obşti, ale cărei număr s-a mărit mai târziu prin admigrări din Moldova. Aceste admigrări sunt confirmate prin dovezi de ordin toponimic, hidronimic şi lingvistic la care se adaugă folclorul şi portul precum şi câteva acte domneşti din Ardeal. Graiul locuitorilor acestei aşezări se aseamănă foarte mult cu cel din părţile Neamţului. Portul şi obiceiurile legate de diferite manifestări spirituale, religioase şi de viaţă au multe elemente comune, ba chiar identice. Numeroase denumiri  de locuri şi ape din Voşlobeni ca : Mestecăniş, Curechişti, Bobeică, Ţintirim ş.a. se întâlnesc des şi în Moldova, prin Neamţ şi Bacău. Acelaşi lucru se poate spune despre multe nume de familie din Voşlobeni întâlnite mai ales în comunele Boldeşti şi Oşlobeni din judeţul Neamţ (Ex.: Popa, Blaga, Voaideş, Ciobotaru, Colceriu, Ţepeluş etc.). Se presupune că chiar numele comunei, contrar unor legende vehiculate prin popor, provine din Moldova. Numele ei la început a fost „Oşlob” de la Oşlobeni. Bătrânii satului susţin acest lucru, pe baza poveştilor transmise din generaţie în generaţie şi spun că strămoşii lor au descălecat din Moldova, mai ales din satul Oşlob, din judeţul Neamţ, iar moşia pe care au lucrat avea numele de „Oşlobeni” şi aparţinea Mănăstirii Neamţului, moşie amintită şi în trei documente domneşti ale voievozilor moldoveni din secolele XV – XVI , ea a aparţinut Mănăstirii până la secularizarea averilor mănăstireşti (1863) din timpul lui Al. I. Cuza. Se presupune că prin desprinderea unor ţărani aserviţi de pe moşia Oşlobeni, în secolele XVI – XVII s-ar fi creat satul Voşlobeni, pe moşia familiei Lazar din Lăzarea, moşie care în secolul al XVI-lea aparţinea lui Lazar Stefan senior (Urbariu 156 Arh. Tg. Mureş). Viaţa grea a ţăranilor de pe moşiile din Moldova poate fi cauza care i-a determinat să plece şi să caute condiţii de viaţă mai bune. Deplasări ale populaţiei sunt întâlnite între ţăranii iobagi din sec. XVI – XVII în cele trei ţări româneşti. În astfel de cazuri locuitorii întemeietori ai noului sat păstrau uneori numele celui vechi, alteori le dădeau un nume nou deosebit. (Şt. Pascu „Voivodatul Transilvaniei” – Cluj, pag. 60). Este posibil ca oşlobenii să fi adus cu ei numele aşezării de provenienţă şi să o dea celei noi, mai ales că această denumire are la bază cuvântul slav „oşlob” care înseamnă „eliberare” (Judeţele României, Editura Politică, Bucureşti 1972). Secuii, ce convieţuia în această zonă împreună cu populaţia autohtonă, adaugă de obicei înaintea cuvintelor româneşti care încep cu vocala “o”, consoana “v” uşor palatizată. Aşa că din „Oşlob” a ajuns „Voşlob” apoi „Voşlab”. Acest cuvânt „vaslab” are în limba maghiară înţelesul de „picior de fier” şi de aici s-au născocit mai multe legende pentru a explica numele comunei, dar fără temei.  Această ipoteză se poate baza şi pe faptul că Petru Rareş avea relaţii bune cu secuimea pe care moldovenii o cunoştea din expediţiile lor în aceste ţinuturi precum şi pe faptul că avea relaţii de prietenie cu familia Lazar la care a poposit şi cu care avea legături mai vechi, despre care vorbeşte chiar cronicarul moldovean Grigore Ureche în „Letopiseţul Ţării Moldovei .  Suntem îndemnaţi să credem că aceasta ar fi explicaţia apropierii şi aşezării unor ţărani moldoveni pe moşia familiei Lazar şi de aici întemeierea comunei Voşlobeni. Presupunerea este oarecum confirmată de Urbariu din 1742 care vorbind despre vechimea satului spune : „Teritoriul unde se află Voşlobeniul a fost aldoiu în gospodăria personală a seniorului Lazar Ştefan”. – contemporan cu Petru Rareş. „Pe acest teritoriu în timpul lui s-au aşezat oameni” spune Urbariul dar nu precizează provenienţa lor. De miracolul ce se numeşte Voşlobeni s-au preocupat şi ilustre capete ale culturii româneşti. Astfel putem aminti pe profesorul Dimitrie Gusti, ministrul Instrucţiunii Publice căruia Consiliul comunal din comună îi acordă o diplomă şi calitatea de Cetăţean de onoare a comunei. Pe această diplomă scrie: ”Consiliul comunal din comuna Voşlobeni, judeţul Ciuc, în şedinţa extraordinară din 19 iulie 1933, conferă profesorului Dimitrie Gusti, ministrul Instrucţiunii Publice, pentru meritele sale în acţiunea de redeşteptare a elementului românesc deznaţionalizat din Secuime, precum şi pentru sprijinul acordat în alcătuirea monografiei comunei româneşti Voşlobeni, Cetăţenia de onoare a Com. Voşlăbeni”.

Comuna Voşlăbeni, ce are în componenţă satele Voşlăbeni şi Izvorul-Mureşului, este o aşezare situată în interiorul Carpaţilor Orientali, la poalele Dealului Cocoşelul, în partea de sud a Depresiunii Giurgeului, pe traseul drumului european 578, care leagă municipiile Reghin şi Sfântu-Gheorghe, via Topliţa Română, Gheorgheni, Miercurea-Ciuc, Băile Tuşnad. Localitatea harghiteană, care este una cu populaţie majoritar românească în „plină secuime”, are o dublă atestare documentară ce datează din secolul al XVII-lea, respectiv una din 1630 şi alta din 1677. Din aceste documente reiese că în acele vremuri existase aici o aşezare omenească la poalele Dealului Cocoşelul, pe Valea Vederii Mari, numită „Voşlobeni”. Totuşi, aşezarea este, se pare, mult mai veche, dar nemenţionată în documentele vremii.
În prezent, Biserica Ortodoxă din Voşlăbeni dă Episcopiei Covasnei şi Harghitei pe unul dintre cei patru protopopi pe care aceasta îi are – părintele Gligore Vizoli. Apropo de biserică – instituţia care ne este un izvor nesecat de hrană spirituală – trebuie spus că Parohia Ortodoxă Voşlăbeni, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, a avut un rol primordial în păstrarea identităţii naţionale a poporului român pe plaiurile mioritice ale acestei comune. Cum altfel se explică existenţa acestei oaze de românism în mijlocul „secuimii”, chiar şi acum, la începutul mileniului III şi la mai bine de două decenii de conducere anticonstituţională, antinaţională şi, deci, antieuropeană a României postdecembriste?!
Am stat de vorbă cu primul gospodar al comunei Voşlăbeni, Mihail Tinca:
– Domnule primar, nu este prima dată când ne întâlnim, însă ne aflăm la primul dumneavoastră interviu acordat săptămânalului nostru.
– Aşa este, şi îl acord cu plăcere.
– Câţi locuitori are comuna pe care o gospodăriţi, de câte naţionalităţi sunt ei şi în câte sate sunt răsfi raţi?
– Comuna Voşlăbeni numără în momentul de faţă circa 2.000 de suflete, dintre care 70 la sută români şi 30 la sută maghiari, neavând un procent semnifi cativ de alte naţionalităţi. Populaţia vieţuieşte în doar două sate, centrul de comună Voşlăbeni şi staţiunea Izvorul- Mureşului. Comuna Voşlăbeni este singura aşezare majoritar românească de la Chichiş (intrarea în judeţul Covasna dinspre Braşov) până la Ditrău (judeţul Harghita, pe E 578) şi respectiv Sovata (judeţul Mureş, pe DN 13B). În toate celelalte localităţi din acest spaţiu a fost cândva populaţie românească, dar a fost maghiarizată, după cum se ştie. Elementul românesc a rezistat, cum spuneam, doar aici, la Voşlăbeni.
– Care sunt problemele cu care vă confruntaţi?
– Trebuie să vă spun că principala noastră problemă este aceea că populaţia e mult îmbătrânită, formată în majoritate din pensionari. Tineretul a plecat şi pleacă în continuare, aşezându-se, în mare parte, în oraşele şi municipiile din jur. Este adevărat, însă, că mai sunt dintre tineri duşi şi prin străinătate, pentru ca să-şi facă un rost în viaţă. Poate nu atâţia au plecat câţi din alte zone ale României, dar sunt şi de pe la noi afl aţi departe de casă.
– Cu ce anume se ocupă populaţia, chiar şi aşa îmbătrânită, care a rămas în comună?
– Cu agricultura şi cu prelucrarea primară a lemnului. Avem vreo trei, patru gatere mai mari în comună. De asemenea, mai sunt şi vreo 40 de angajaţi la stat – primărie, şcoală, staţie CFR, Complexul Naţional Sportiv de la Izvorul- Mureşului.
– Care este componenţa Consiliului Local? Ca primar, aveţi greutăţi în a impune anumite proiecte, în a rezolva treburile gospodăreşti din pricina unui consiliu ostil, ori totul este în regulă?
– Deşi Consiliul Local Voşlăbeni este unul foarte pestriţ, el este unul favorabil, nu aş spune primarului, ci comunei. Avem câte un consilier PSD, PNL, PD-L, PCM, PNŢCD, doi PNG, trei UDMR şi încă unul de la Partidul Pensionarilor.

Pârtia de schi, cheia succesului dezvoltării turistice

– Cum staţi cu fondurile, de câţi bani dispuneţi în 2011?
– Spre deosebire de alţii, ne-am încadrat şi până acum în limite acceptabile. În acest an, bugetul comunei, cu tot cu partea ce revine învăţământului, este de 1,7 milioane de lei. Avem 180.000 de lei alocaţi de Consiliul Judeţean Harghita pentru investiţii, iar la aceşti bani pentru dezvoltare vom adăuga fonduri guvernamentale şi europene. Voşlăbeniul are deja aprobată o fi nanţare europeană de 500.000 de lei pentru turism, sumă din care vom înfi inţa un Centru de Informare Turistică şi vom reface traseele montane. De asemenea, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) avem un proiect pentru o pârtie de schi, care, dacă s-ar realiza, ne-ar ajuta mult din punct de vedere al dezvoltării turistice. Proiectul a fost depus la începutul lunii martie şi are o valoare de 10 milioane de euro. Dacă acesta se aprobă, în doi ani de zile pârtia va fi făcută. Izvorul-Mureşului poate deveni o staţiune importantă pe harta României, nefi ind nevoie de un efort uriaş pentru a o revigora. Are deja peste 30 de pensiuni, este o staţiune traversată de un drum european (E 578), starea drumurilor din localitate este una bună, are staţie de cale ferată şi, cel mai important lucru, cu pornire de la Izvorul-Mureşului se pot vizita foarte multe obiective pe o rază de numai 50 de km, afl ându-se aproape Lacul Roşu, Cheile Bicazului, Praidul, Sovata, Topliţa, Borsecul ori Băile Tuşnad.
– Dacă tot am ajuns la proiecte, mai sunt şi altele pe care le-aţi depus la Guvern?
– Fireşte. Tot la MDRT avem proiecte pentru reţeaua de apă, extinderea reţelei de canalizare, reabilitarea Căminului Cultural din Voşlăbeni şi modernizarea drumurilor comunale din Voşlăbeni şi Izvorul-Mureşului. Pentru toate acestea, aşteptăm răspunsul ministerului de resort.
– Traversând centrul localităţii, nu puteam să nu observăm că Voşlăbeniul are acum conferit un aer atât tradiţional, cât şi modern…
– Da. Avem în centrul localităţii, chiar lângă Primărie, Monumentul Eroilor din cele două războaie şi, un pic mai în jos, un deosebit Parc Central, recent amenajat din fonduri locale, în care tronează bustul Reginei Maria, dar şi o frumoasă cruce.
– Domnule Mihail Tinca, chiar dacă sunteţi un primar de opoziţie (PSD), vă întreb în fi nal ce măsuri credeţi că ar trebui să ia Guvernul, în această perioadă de criză prelungită, pentru ca românii să o ducă puţin mai bine?
– Nu este, să ştiţi, chiar aşa de greu de remediat situaţia în care ne aflăm, numai că trebuie, în primul rând, multă voinţă. Prin măsurile pe care le ia, Guvernul trebuie să ajute în special micii întreprinzători. Trebuie cumva să refacem clasa mijlocie a ţării, care este pe cale de dispariţie. Nu vom putea avea o Românie dezvoltată şi democratică fără o solidă clasă mijlocie.

Articol preluat din Condeiul Ardelean.