Atestare documentara a comunei
Această aşezare este atestată documentar în primele decenii ale secolului al XVII-lea (1630) într-un document aflat la Arhivele Statului din Miercurea – Ciuc. Documentul se referă la un proces dintre 
locuitorii comunei Voşlobeni şi contele Lazar din comuna Lăzarea , proces generat de conflictul ce a avut loc în acel an, între cele două părţi, în legătură cu construirea unei mori pe valea Vederii Mari, ale cărei urme se văd şi astăzi. A doua menţiune documentară datează din acelaşi secol dar din anul 1677 şi se găseşte în „Erdey eghhaz tortelemi adatik” de Veszely Karoly („Date istorice bisericeşti din Transilvania, Cluj 1860 vol. I, pag. 135). În această lucrare se spune că Benedek Ianos, locuitor din Gheorgheni, avea o proprietate la marginea hotarului comunei Voşlobeni, proprietate ce a lăsat-o pe vecie parohiei romano-catolice din Gheorgheni. Din aceste documente reiese că în secolul al XVIII-lea existase o aşezare omenească la poalele dealului Cocoşelul, pe valea Vederii Mari şi aceasta era „Voşlobeni”, aşezare care de fapt e mult mai veche, dar nemenţionată în documentele vremii. Se presupune că aceasta se datoreşte faptului că fiind o aşezare de ţărani aserviţi – iobagi – care nu au jucat nici un rol politic, n-a atras atenţia autorităţilor şi a consemnărilor timpului. Acest lucru probabil a înlesnit păstrarea elementului românesc al comunei.
Provenienţa populaţiei şi denumirea comunei
În legătură cu provenienţa populaţiei acestei vechi aşezări există mai multe păreri. Una dintre ele susţine provenienţa autohtonă a locuitorilor şi continuitatea lor pe aceste meleaguri. Documente scrise care să confirme sau să infirme aceste păreri nu există sau sunt puţin concludente. La fel ca peste tot în Giurgeu, şi la Voşlobeni se apreciază că au existat aşezări vechi, o populaţie românească ce trăia neorganizat în obşti, ale cărei număr s-a mărit mai târziu prin admigrări din Moldova. Aceste admigrări sunt 
confirmate prin dovezi de ordin toponimic, hidronimic şi lingvistic la care se adaugă folclorul şi portul precum şi câteva acte domneşti din Ardeal. Graiul locuitorilor acestei aşezări se aseamănă foarte mult cu cel din părţile Neamţului. Portul şi obiceiurile legate de diferite manifestări spirituale, religioase şi de viaţă au multe elemente comune, ba chiar identice. Numeroase denumiri de locuri şi ape din Voşlobeni ca : Mestecăniş, Curechişti, Bobeică, Ţintirim ş.a. se întâlnesc des şi în Moldova, prin Neamţ şi Bacău. Acelaşi lucru se poate spune despre multe nume de familie din Voşlobeni întâlnite mai ales în comunele Boldeşti şi Oşlobeni din judeţul Neamţ (Ex.: Popa, Blaga, Voaideş, Ciobotaru, Colceriu, Ţepeluş etc.). Se presupune că chiar numele comunei, contrar unor legende vehiculate prin popor, provine din Moldova. Numele ei la început a fost „Oşlob” de la Oşlobeni. Bătrânii satului susţin acest lucru, pe baza poveştilor transmise din generaţie în generaţie şi spun că strămoşii lor au descălecat din Moldova, mai ales din satul Oşlob, din judeţul Neamţ, iar moşia pe care au lucrat avea numele de „Oşlobeni” şi aparţinea Mănăstirii Neamţului, moşie amintită şi în trei documente domneşti ale voievozilor moldoveni din secolele XV – XVI , ea a aparţinut Mănăstirii până la secularizarea averilor mănăstireşti (1863) din timpul lui Al. I. Cuza. Se presupune că prin desprinderea unor ţărani aserviţi de pe moşia Oşlobeni, în secolele XVI – XVII s-ar fi creat satul Voşlobeni, pe moşia familiei Lazar din Lăzarea, moşie care în secolul al XVI-lea aparţinea lui 
Lazar Stefan senior (Urbariu 156 Arh. Tg. Mureş). Viaţa grea a ţăranilor de pe moşiile din Moldova poate fi cauza care i-a determinat să plece şi să caute condiţii de viaţă mai bune. Deplasări ale populaţiei sunt întâlnite între ţăranii iobagi din sec. XVI – XVII în cele trei ţări româneşti. În astfel de cazuri locuitorii întemeietori ai noului sat păstrau uneori numele celui vechi, alteori le dădeau un nume nou deosebit. (Şt. Pascu „Voivodatul Transilvaniei” – Cluj, pag. 60). Este posibil ca oşlobenii să fi adus cu ei numele aşezării de provenienţă şi să o dea celei noi, mai ales că această denumire are la bază cuvântul slav „oşlob” care înseamnă „eliberare” (Judeţele României, Editura Politică, Bucureşti 1972). Secuii, ce convieţuia în această zonă împreună cu populaţia autohtonă, adaugă de obicei înaintea cuvintelor româneşti care încep cu vocala “o”, consoana “v” uşor palatizată. Aşa că din „Oşlob” a ajuns „Voşlob” apoi „Voşlab”. Acest cuvânt „vaslab” are în limba maghiară înţelesul de „picior de fier” şi de aici s-au născocit mai multe legende pentru a explica numele comunei, dar fără temei. Această ipoteză se poate baza şi pe faptul că Petru Rareş avea relaţii bune cu secuimea pe care moldovenii o cunoştea din expediţiile lor în aceste ţinuturi precum şi pe faptul că avea relaţii de prietenie cu familia Lazar la care a poposit şi cu care avea legături mai vechi, despre care vorbeşte chiar 
cronicarul moldovean Grigore Ureche în „Letopiseţul Ţării Moldovei . Suntem îndemnaţi să credem că aceasta ar fi explicaţia apropierii şi aşezării unor ţărani moldoveni pe moşia familiei Lazar şi de aici întemeierea comunei Voşlobeni. Presupunerea este oarecum confirmată de Urbariu din 1742 care vorbind despre vechimea satului spune : „Teritoriul unde se află Voşlobeniul a fost aldoiu în gospodăria personală a seniorului Lazar Ştefan”. – contemporan cu Petru Rareş. „Pe acest teritoriu în timpul lui s-au aşezat oameni” spune Urbariul dar nu precizează provenienţa lor. De miracolul ce se numeşte Voşlobeni s-au preocupat şi ilustre capete ale culturii româneşti. Astfel putem aminti pe profesorul Dimitrie Gusti, ministrul Instrucţiunii Publice căruia Consiliul comunal din comună îi acordă o diplomă şi calitatea de Cetăţean de onoare a comunei. Pe această diplomă scrie: ”Consiliul comunal din comuna Voşlobeni, judeţul Ciuc, în şedinţa extraordinară din 19 iulie 1933, conferă profesorului Dimitrie Gusti, ministrul Instrucţiunii Publice, pentru meritele sale în acţiunea de redeşteptare a elementului românesc deznaţionalizat din Secuime, precum şi pentru sprijinul acordat în alcătuirea monografiei comunei româneşti Voşlobeni, Cetăţenia de onoare a Com. Voşlăbeni”.
