Comuna Voşlobeni ,este atestată documentar din anul 1620, an în care, locuitorii comunei s-au judecat cu contele Lazar din comuna Lăzarea , pe moşia căruia erau aşezati ca iobagi , în legătura cu construirea unei mori , fară a avea consimţămantul stăpânului.
Trecând peste unele legende care s-au pastrat in legătura cu originea comunei , cert este faptul că , primii locuitori ai acesteia , îşi au obârşia în Moldova , în satul Oşlobeni , sat aflat pe moşia mănăstirii Neamţ şi aşezaţi pe aceste meleaguri , la sfârşitul secolului al XVI-lea sau începutul secolului următor .
În sprijinul acestui adevăr există argumente de ordin istoric , lingvistic , asemănarea de nume şi port.
Din punct de vedere confesional locuitorii comunei au fost ortodocşi , apartinând de Episcipia Romanului până prin anii 1730-1750, ani în care au trecut la ritul greco-catolic ca urmare a unirii unei părţi a românilor ardeleni cu biserica Romei .
În statistica întocmită în anul 1750 de catre vicarul Episcopiei din Blaj ,Petru Aron, satul Voşlobeni figurează cu 184 de suflete .O asemenea comunitate nu putea să rămână fără o instituţie de cultură , instrucţie şi educaţie .
În conscripţia episcopului Rednic din anul 1765, este atestată prima şcoală din comună, şcoală aflată sub îndrumarea dascălului Dumitraşcu. Pentru o perioada destul de mare , datele ne lipsesc.
În anul 1852 a funcţionat o şcoală avându-l ca învăţător pe Grigore Ţiriac , care a studiat la Reghin, unitatea şcolară fiind deschisă în propria-i casă ,învăţământul fiind benevol .Dintre urmaşii săi cunoaştem numele câtorva dascăli şi anume :Gheorghe Ţepelus , Ioan Ciobotaru ,Ioan Drăgan , Gavrilă Colceriu Dandu, Dumitru Blaga şi Petru Ciubotariu .
În anul 1864 , cu sprijinul unor cetăţeni mai cu stare , se construieşte primul local al şcolii .Acest local se află pe locul unde în prezent este Postul de Poliţie .Localul a suferit unele modificări în anul 1890 .În anul 1911, clădirea a fost dăramată construindu-se un nou local pe vechiul amplasament , care cuprindea două săli de clasă ,cancelaria şi locuinţa pentru învăţător.
Cel care a pus bazele reale ale învăţământului în comună , a fost învăţătorul Nicodim Rusu , învăţător bine pregătit la şcoala Blajului, rămas în amintirea multor generaţii .Şi-a început activitatea în anul 1880,iar apoi căsătorindu-se cu o localnică s-a stabilit în comună şi a desfăşurat o activitate rodnică timp de 33 de ani , până în anul 1913 , an în care a ieşit la pensie .
Nicodim Rusu a fost înlocuit de către învăţătorul Nicolae Lateş , originar din comuna Gurghiu , care a funcţionat în această calitate , cu unele intermitenţe cauzate de primul razboi mondial , până în anul 1919.
În timpul războiului , locuitorii Voşlobeniului au fost evacuaţi forţat de către autorităţile austro-ungare , stabilindu-li-se domiciliul forţat în zona Reghinului.
Limba de predare în şcoala a fost limba română , fiind şcoală confesională , susţinută de biserica din comună , împotriva voinţei locuitorilor , a fost trecută sub tutela Episcopiei din Hajdudorog , ceea ce a atras după sine introducerea limbii maghiare .În această perioadă şcoala este frecventată de 80 de elevi , având numai un singur post de învăţător.
După Marea Unire din anul 1918 , avându-se în vedere nevoile învăţământului ca şi creşterea numărului de elevi , au fost înfiinţate noi posturi de învăţători .
Începand cu anul şcolar 1924-1925 a funcţionat încă o şcoală, construită cu spijinul financiar a lui Nicodim Rusu , în cătunul Chindeni , cătun aparţinător în acea perioadă , de comuna Valea –Strambă .Localul şcolii avea o sală de clasă şi o locuinţă pentru învăţător .O activitate remarcabilă a desfăşurat în această unitate învăţătorul Vintilă Rusu , fiul lui Nicodim Rusu . Aceasta şcoală a funcţionat până în anul 1937 , an în care ca urmare a alipirii cătunului Chindeni la comuna Voşlobeni , postul de învăţător s-a mutat la şcoala din centru. În acest local a funcţionat în continuare o gradiniţă de copii şi atelierul şcoală . Din cauza degradării , în anul 1946 , localul a fost demolat de către directorul de atunci Gheorghe Ţepelus iar din materialul recuperat s-a construit atelierul şcolar la unitatea din centrul comunei .
În perioada interbelică numărul elevilor creşte continuu, ajungându-se la aproximativ 270.În aceasta situaţie , vechiul local nu mai poate face faţă şi s-a pus problema construirii unui nou local pentru şcoala .Proiectul şcolii este susţinut de învăţătorul Nicolae Lateş , promovat între timp , în funcţia de inspector.
Ca urmare a Reformei agrare din anul 1921 , comuna a beneficiat de suprafeţe considerabile de pădure .Din sumele încasate prin vânzarea acestora , cât şi prin contribuţia sătenilor în muncă si materiale , au fost construite principalele edificii ale comunei :Primaria,Dispensarul comunal şi actualul local al scolii .
Inaugurarea noului local a avut loc în anul 1935 cu participarea unui numeros public şi a Fanfarei militare a Corpului de armată din Braşov.
Dintre cadrele didactice care au desfăşurat o activitate rodnică în perioada interbelică , cadre care au muncit cu pasiune , dragoste si dăruire amintim pe :Zaharia Blaga în calitate de director , Ioan Colceriu ,Elena Benedek, Vintila Rusu , Grigore Dandu Colceriu.
Din anul 1940 , ca urmare a Diktatului de la Viena , şcoala a funcţionat cu două secţii :română şi maghiară .La secţia română erau obligatorii 4 ore de limba maghiară , orele de educaţie fizică fiind ţinute doar în limba maghiară .
În anul şcolar 1943-1944 Darvaş Stefan , datorita brutalităţii sale faţă de elevi şi cadre didactice , este mutat disciplinar şi înlocuit cu Csibi Geza .
Ca urmare a loviturii de stat din 23 august 1944,acţiune prin care România a întors armele împotriva Germaniei , sub oblăduirea careia a avut loc şi Diktatul de la Viena , a început eliberarea Ardealului de Nord de sub ocupaţia hortistă de către trupele române şi ruse. Administratia maghiară s-a retras din comună , în care la 13 septembrie intra armata eliberatoare .
Deoarece localul şcolii a suferit mari distrugeri , ca urmare a încăierării trupelor , cursurile şcolare au început abia pe data de 15 noiembrie a aceluiaşi an , şcoala fiind condusă de învăţătorul Zaharia Blaga până în anul 1946, an în care s-a pensionat , la conducerea şcolii fiind numit Gheorghe Ţepeluş , care ,datorita opoziţiei faţă de regimul comunist , instaurat dupa 30 decembrie 1947 a fost scos din învăţămant.
Începând cu anul scolar 1926-1927, pe lângă şcoala ,a funcţionat şi o grădiniţă de copii , care în anumite perioade , din lipsa de spaţiu , şi-a desfăşurat activitatea în case închiriate .
Din anul scolar 1944-1945 pe langă şcoala din centru se înfiinţează şi secţia maghiară , iar din anul 1952 se înfiinţează o şcoala cu clasele I-IV în cătunul Heveder .
În perioada postbelică sub îndrumarea unor directori ca:Gheorghe Tohăneanu , Spinei Haralambie , Alexandru Conţiu ,Liviu Colceriu , Virgil Neagoe ,Petru Ţepeluş ,Aurel Viţa , Bota Gabriela,Colceriu Dandu Cornelia şi-au desfăşurat activitatea numeroase cadre didactice bine pregătite , de care generaţiile de astăzi îşi aduc aminte cu placere , cadre care i-au ajutat în realizarea lor în viata .Cu multa plăcere ne amintim de :Eugenia şi Vintilă Rusu, Maria si Gheorghe Tohăneanu, Doina şi Virgil Neagoe , Elena Chindea , Silvia Iacob ,Ioan Petruţ,Valentina Colceriu ,Ana Abraham,Maria Viţa , Aurelia Viţa, Mihai Suciu,Aurelia Sârbu, Emil Ţepeluş , Minodora Şchiopu, Maria Suciu , Doina Horvath, Zoiţa Ţepeluş , Petru şi Valeria Ţepelus, Viţa Elena şi mulţi alţii care au depus eforturi deosebite pentru instruirea şi educarea tinerilor din localitatea noastră.
În anul 1965, director fiind Virgil Neagoe ,au început lucrările de construcţie a doua noi săli de clasă , lucrări terminate în anul 1967 , director fiind Petru Ţepeluş după care s-a realizat extinderea curţii până la dimensiunile actuale , modernizarea cabinetelor şcolare conform noilor cerinţe .
Între anii 1968-1982 la conducerea şcolii se află prof. Viţa Aurel perioadă în care s-a introdus apa potabilă în şcoala şi au fost construite magazia de lemne si atelierul şcoală .
Datorită muncii asidue depuse de cadrele didactice de-a lungul timpului , comuna noastră se poate mândri cu numeroşii săi fii , unul dintre ei fiind profesorul Teodor Chindea , al carui nume îl poartă astăzi unitatea noastră de învăţământ .
Şi-au desfăşurat şi îşi desfăşoară activitatea în multe judete ale tarii numeroşi elevi ai şcolii noastre , în cele mai diverse profesii şi meserii ca : medici, ingineri, profesori , farmacişti, economişti ,ofiţeri ,aviatori ,tehnicieni, maiştri,muncitori cu o înaltă calificare ,ţărani , care fac cinste comunei şi al căror număr fiind foarte mare nu-i putem nominaliza .
În afara muncii la catedră , cadrele didactice s-au preocupat şi de educaţia cultural-artistică a elevilor şi cetăţenilor comunei , formaţiile culturale fiind răsplătite cu numeroase premii şi distincţii.
În prezent cadrele didactice de la scoala noastră aflată sub conducerea d-rei Bucur Georgeta , caută prin eforturi susţinute să ducă mai departe marile şi frumoasele tradiţii ale înaintaşilor .
Scurta monografie a fost întocmită de prof. Tepelus Petru , în baza documentelor de arhivă şi a unor consemnări ale prof. Teodor Chindea şi înv. Nicolae Lateş şi Gheorghe Ţepeluş .
UN CONSATEAN PENTRU ETERNITATE
-TEODOR CHINDEA –
Teodor Chindea, personalitate marcantă a ţinuturilor harghitene pe tărâm cultural , pedagogic şi social, s-a născut la 26 noiembrie 1895 în comuna Voşlobeni , judeţul Harghita din părinţii Ioan şi Paraschiva , ţărani mijlocaşi , fiind al doilea din cei nouă copii ai familiei .
Dupa absolvirea Şcolii Primare din Voslobeni , s-a înscris la Liceul “Sf. Nicolae “din Gheorgheni , liceu la care a absolvit patru clase secundare.
Şi-a continuat apoi studiile la Şcoala Normala din Cristurul Secuiesc , obţinând diploma de învăţător cu distincţie .În paralel termină în particular liceul, trecând cu succes deosebit examenul de bacalaureat .
Îşi începe activitatea ca învăţător –director la Şcoala Geaca , judeţul Cluj, activând apoi în comuna Micfalău , judetul Covasna , dupa care se transferă la Şcoala Primară din comuna Sândominic, judeţul Harghita .
În această perioadă s-a înscris şi la Universitatea din Cluj-Napoca , specialitatea istorie-limba română .Începând cu anul 1919 este numit institutor –profesor practicant la Liceul “Sf. Nicolae “ din Gheorgheni.
A absolvit Universitatea , luându-şi examenul de licenţă cu calificativul “cum laude”, devenind profesor titular al liceului , unde nu după mult timp i s-a încredinţat conducerea acestei instituţii .A urmat şi cursurile pentru îndrumarea si perfecţionarea directorilor la Universitatea din Cluj-Napoca , cursuri pe care le-a absolvit cu distincţie .
În funcţia de director al liceului din Gheorgheni a activat până în vara anului 1940 , an în care ,în urma Diktatului de la Viena , este nevoit alături de alţi români , să-şi părăsească meleagurile natale .
În perioada în care şi-a desfăşurat activitatea în oraşul Gheorgheni a avut multiple preocupări extraşcolare , pe tărâm publicistic , istoric , cultural şi social .A editat “Gazeta Ciucului”în care a pus în centrul preocupărilor , ridicarea culturală şi socială a populaţiei din judeţ , militând totodată , pentru înfrăţirea populaţiei româneşti şi secuieşti de pe aceste meleaguri .
“Gazeta Ciucului” a fost elogiată de personalităţi marcante ale vremii, printre care :N. Iorga ,D.Gusti, I. Agarbiceanu , ca şi unele ziare şi reviste din perioada interbelică printre care :”Convorbiri literare “, revista “Cercetări istorice “, “Universul”.
Preocupându-l istoria ţinutului şi al locuitorilor este autorul “Istoriei românilor din Giurgeul Ciucului”, “Momente istorice din Ciuc” şi a “Analelor liceului de baieţi “Sf. Nicolae “din Gheorgheni.A întocmit manualul “Geografia judeţului Ciuc”pentru clasa a II-a primară şi un manual de igienă pentru clasa a VII-a secundară (baieti), a colaborat cu articole la numeroase ziare şi reviste .
A fost membru corespondent al secţiei istorice de la“Astra” şi preşedinte al Despărtământului Gheorgheni al acestei asociaţii , membru al “Ligii culturale “ şi preşedinte al secţiei Gheorgheni.
Sub auspiciile “Astra” au fost organizate şcoli taranesti la Voşlobeni , Izvorul Mureş , Valea –Strâmbă, Hodoşa , Tulgheş, Joseni şi Bicaz , au fost înfiinţate biblioteci la Voşlobeni si Izvorul Mureş.
Profesorul Teodor Chindea a ţinut zeci de conferinţe în limbile română şi maghiară , cu privire la viaţa şi trecutul românilor şi secuilor , convieţuirea lor comună pe meleagurile harghitene .
În perioada interbelică , Liceul “Sf. Nicolae “ din Gheorgheni , la a cărui conducere se afla prof. Teodor Chindea , a fost vizitat de înalte personalităţi româneşti printre care :Regele Carol al II-lea şi fiul său Mihai , Nicolae Iorga şi Dimitrie Gusti care a fost ales cetăţean de onoare al comunei Voşlobeni .
Pentru activitatea didactică , ştiintifică si social- culturală desfăşurată , prof. Teodor Chindea a fost distins cu ordine şi menţiuni printre care :”Meritul Cultural “ , “Răsplata Muncii “, “Steaua României , în gradul de cavaler “ , “Profesor emerit “, etc.
Din toamna anului 1940 a funcţionat ca profesor şi apoi director al Liceului din Dumbrăveni , judeţul Sibiu.
Având o activitate deosebită este promovat în Ministerul Educaţiei Naţionale unde a ocupat postul de inspector al învăţământului minoritar şi apoi cel de Inspector general al învăţământului secundar , funcţie ocupată până în anul 1948 , an în care trece la catedra de istorie de la Şcoala Pedagogică din Cluj- Napoca .
Începând cu anul 1949 este numit director al acestei şcoli , şcoală transformată mai târziu în Institut Pedagogic de doi ani , funcţie pe care o deţine până în anul 1959.
În anul şcolar 1959-1960 a fost numit lector –şef la catedra de istorie a Institutului de Perfecţionare a Cadrelor didactice din Cluj- Napoca , muncind în această calitate până în anul 1961 , an în care s-a pensionat .
În ultimii ani de viaţă a redactat şi editat împreună cu înv. Nicolae Lateş “Monografia Giurgeului “ şi o monografie a comunei Voşlobeni , ramasă în manuscris .
Încetează din viaţă la Brasov în anul 1982 la vârsta de 87 de ani .
